free web templates

traduceri juridice

multă lume consideră că a traduce înseamnă pur şi simplu a schimba limba în care este scris un text, adică a înlocui cuvinte, expresii şi fraze ale unei limbi cu echivalentul acestora în altă limbă. Dar o traducere corectă a unui text juridic presupune o pregătire academică specializată, susținută de ani întregi de experiență în traducerea textelor legale.

Suntem absolvenți de Drept și Limbi străine, iar aceste competențe ne permit o adaptare logică și coerentă a unui text juridic dintr-o limbă străină în limba română. În obținerea unei traduceri juridice cu un conținut lizibil și compatibil cu interesele clientului, combinăm cunoștințele de drept și de jargon juridic cu cele de limbi străine, fiind simultan bun lingviști, experți juriști și detectivi. În acest scop, folosim cele mai recente tehnologii de traducere asistată de calculator (memorii și baze de date comune), fără să ignorăm metodele clasice de studiu și de căutare a celei mai bune variante judiciare de care aveți nevoie.

Orice act din sistemul judiciar românesc, sau care provine dintr-un sistem de drept străin, iar în calitate de traducători autorizați traducem acte civile și notariale, de studii sau administrative și documente de drept comercial. Toți traducătorii asociați folosesc în comun aceeași arhivă de traduceri (care reflectă o activitate de peste 12 ani) , fapt care ne permite să onorăm comenzi diverse, într-un mod unitar, în toate regiunile țării. Prin acest mod de lucru implementăm, în beneficiul clienților, un standard de calitate respectat de toți traducătorii asociați, prin adaptare la o lume din ce în ce mai interconectată.

Suntem absolvenți de Drept și Limbi străine, iar aceste competențe ne permit o adaptare logică și coerentă a unui text juridic dintr-o limbă străină în limba română. În obținerea unei traduceri juridice cu un conținut lizibil și compatibil cu interesele clientului, combinăm cunoștințele de drept și de jargon juridic cu cele de limbi străine, fiind simultan bun lingviști, experți juriști și detectivi. În acest scop, folosim cele mai recente tehnologii de traducere asistată de calculator (memorii și baze de date comune), fără să ignorăm metodele clasice de studiu și de căutare a celei mai bune variante judiciare de care aveți nevoie.

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Pellentesque quis quam in risus pulvinar ultrices eget non sem. Vestibulum ante ipsum primis in faucibus orci luctus et ultrices posuere cubilia Curae proin accumsan odio.

servicii

vă putem oferi printre cele mai bune soluții de traduceri juridice

traduceri autorizate

Suntem autorizați de Ministerul Justiției să traducem acte de uz oficial, utilizate de către instituțiile statului și de cele internaționale. Această autorizare implică o certificare a traducătorului prin care se atestă faptul că traducerea este conformă cu originalul. Din această calitate, serviciile noastre acoperă un segment important din piața traducerilor, formată din documente încredințate de persoane fizice, juridice și instituții ale statului.

traduceri juridice

După terminarea facultății, mulți dintre noi și-au început cariera în calitate de traducători sau interpreți judiciari, chemați să își dea concursul într-un proces sau în alte proceduri administrative. Acest prim pas către o specializare, într-un anumit domeniu de traducere și asimilat activității unui expert judiciar, reprezintă o obligație reglementată prin lege și un prilej de testare și de punere în practică a cunoștințelor de limbă învățate în facultate.

traduceri comerciale

Traducem contracte comerciale și orice acte specifice dreptului societar, deoarece societățile comerciale constituie o parte importantă dintre clienții noștri. Reprezentându-ne interesele în calitate de liber-profesioniști, această activitate presupune și alte calități: înaintăm oferte, negociem prețuri, stabilim termene de predare. Răspundem pentru calitatea serviciilor noastre, de îndeplinirea cărora suntem mândri.